Friday, June 03, 2005

Istoria Internet (Gina)

Gina Holban 10.05.2005
Anul III-Jurnalistică



ISTORIA INTERNET


Internet-ul reprezintă mai mult decât o reţea uriaşă de calculatoare.El constituie o “reţea de reţele” (militare, comerciale, academice, educaţionale, universitare ş.a.), fiind, în plus, un mediu informaţional imens ce oferă servicii şi resurse dintre cele mai diverse- baze de date, biblioteci- dar şi o nebănuită comunitate de persoane din cele mai diferite domenii ale vieţii economico-sociale.O definiţie succintă a Internet-ului poate fi formulată astfel:”un număr foarte mare de calculatoare, răspândite în toată lumea, legate între ele pentru stocarea, partajarea şi direcţionarea diverselor tipuri de informaţii.”
Internet-ul este în acelaşi timp o uriaşă bibliotecă, un instrument de corespondenţă rapidă, un nou mediu de publicare şi un mijloc de difuzare mondială a informaţiei.Modul de acces este simplu, interactiv şi înlătură discriminarea geografică.
Inceputurile Internet se situează în anii ’60.Astfel, în 1967, Bob Taylor, care lucra la ARPA (Advanced Research Project Agency), a avut idea de a lega împreună într-o reţea redundantă, bazată pe pachete, toate calculatoarele de la universităţile importante participante la programele agenţiei.Astfel, se realizează în 1969 prima conexiune la distanţă între două calculatoare, ARPA experimentând o reţea de comutare de pachete, bazată pe linii telefonice, între Stanford Research Institute şi University of California din Los Angeles.Ia naştere în acest fel ARPANET (Advanced Research Project Agency Network).
In perioada anilor ’70 s-au dus o serie de modificări în sensul îmbunătăţirii comunicaţiilor, cea mai importantă fiind elaborarea unor seturi de reguli (protocoale), ce au asigurat o comunicare între calculatoare la nivel mai bun şi au adus viteza de transmisie la 50 Kbps.
Anul 1977 a marcat adăugarea la reţea a serviciului E-mail, iar puţin mai târziu, în 1979, s-a adăugat USENET, o reţea virtuală de ştiri, servicii ce au lărgit considerabil aria de utilizare şi au oferit o nouă orientare în evoluţia reţelei.La începutul anilor ’80, datorită traficului extrem de ridicat de informaţii şi din raţiuni de securitate a datelor cu caracter militar, ARPAnet se divide în două segmente: MILnet- o reţea militară şi ARPAnet- o reţea civilă ce continua cercetările asupra reţelelor şi orientată pe schimbul nelimitat de informaţii.
Anul 1982 marchează reunirea principalelor reţele: ARPAnet şi MILnet, NSNET, BITNET (Because It’s Time NETwork-apărută în mediul universitar), USENET (apărută tot în mediul universitar, dar care oferea şi o serie de servicii comerciale) şi a altor reţele, luând naştere Internet, sub denumirea Internetwork System (sistem interconectat de reţele).Evoluţia Internet este marcată în continuare de adăugarea de noi servicii: serviciul de informare GOPHER, serviciul de transfer al fişierelor FTP, serviciul World Wide Web.
Ziua de 1 ianuarie 1983 marchează trecerea de la protocolul NCP (Network Control Protocol) la TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol).Numărul calculatoarelor conectate în reţeaua Internet a crescut apoi rapid de la un an la altul :1024 în 1984, 5089 în 1986, 28.000 în 1987, 130.000 în 1989.
In anii ’90, Internet-ul s-a dezvoltat mult, nu numai ca volum de informaţii şi de servicii permanent accesibile, dar şi ca număr de utilizatori.
Anul 1991 este momentul în care National Science Foundation, care superviza modul de operare pe Internet, a ridicat restricţiile impuse în domeniul comercial, ceea ce a produs o adevărată “explozie” în creşterea numărului de calculatoare conectate: 992.000 în 1992, 1.776.000 în 1993.
Anul 1994 marchează realizarea primelor transmisii audio şi video prin Internet.In fiecare lună se conectează la Internet peste un milion de noi utilizatori.Internet Society estimează că aproximativ 115 ţări dispun de o conexiune la reţeaua informatică mondială.Numărul de calculatoare gazdă conectate la reţea depăşea 3,2 milioane în 1994, iar cel al utilizatorilor era apreciat la 20-30 milioane.Potrivit Computer Industry Almanac Inc., numărul utilizatorilor a ajuns la sfârşitul anului 1998 la 150 milioane.Numai SUA asigura aproape 76 de milioane de utilizatori, adică aproximativ 51% din total.
România, deşi a apărut relativ târziu în peisajul comunicaţiilor globale, a marcat o creştere impresionantă într-un scurt interval de timp :de la 15 calculatoare gazdă în februarie 1993, la 2.725 calculatoare gazdă în ianuarie 1996 şi 26.362 calculatoare gazdă în februarie 1999.
Internet-ul nu este proprietatea cuiva, nu există nici o comapnie care să impună reguli.Desigur, fiecare componentă este proprietatea cuiva, dar reţeaua ca întreg nu are un “patron”; este un sistem care îşi menţine integritatea datorită intereselor mutuale, deşi numărul organizaţiilor depăşeşte 50.000.Internet-ul este o reţea descentralizată, uneori chiar anarhică, dar fără această descentralizare nu s-ar fi ajuns la creşterea şi dezvoltarea ei spectaculoasă.Internet-ul este administrat prin consens de diferite organizaţii care se întrunesc pentru a găsi cea mai bună metodă globală pentru funcţionarea reţelei.
Furnizorii regionali sau naţionali de servicii Internet sunt interconectaţi fie direct, fie prin intermediul unui organism supranaţional.Principalele organisme existente în Europa sunt: Ebone şi Europanet.Ebone este o asociaţie care gestionează numeroase reţele europene.Europanet este gestionat de DANTE (Delivery of Advance Network Technology to Europe), asociaţie creată în 1993 cu sprijinul mai multor reţele naţionale pentru a sprijini cercetarea ştiinţifică.
Totuşi, există şi o organizaţie a utilizatorilor Internet-ului, numită ISOC (Internet Society), cu caracter voluntar, unicul ei scop fiind promovarea schimbului global de informaţii.Incepând cu 1983, funcţionează şi o organizaţie ce are ca scop ghidarea evoluţiei protocolului TCP/IP-Internet Activities Board (IAB).Acesta oferă sfaturi şi sprijin în cercetările efectuate în sprijinul comunităţii Internet.De-a lungul evoluţiei, IAB a fost reorganizat în mai multe rânduri, în prezent având două componente: Internet Engineering Task Force, ce are responsabilitatea dezvoltării protocolului TCP/IP şi integrarea altor protocoale în Internet şi Internet Research Task Force care continuă să organizeze şi să exploreze concepte avansate privind reţelele.
De asemenea, nu există o firmă care să colecteze plăţile de la toate reţelele Internet, sau de la utilizatori.Fiecare plăteşte pentru partea sa.Reţelele se adună şi decide cum să se conecteze împreună, apoi adună fonduri pentru aceste interconexiuni.O firmă sau o instituţie plăteşte pentru conectarea sa la o reţea regională, care la rândul ei plăteşte un furnizor naţional pentru accesul său la o retea internaţională.Numeroase noduri Internet, în special cele universitare, sunt finanţate de bugetele statelor.
Sunt patru moduri principale de conectare la Internet: conexiunea permanentă (permanent connection), conexiunea directă prin linie telefonică (dial-in direct connection), conexiunea ca terminal pe linie telefonică (dial-in terminal connection), conexiune de tip poştă electronică (e-mail connection).
World Wide Web (WWW)
World Wide Web sau pe scurt Web, este o uriaşă colecţie de documente care conţin informaţii ce sunt păstrate pe calculatoare răspândite în toată lumea. WWW a fost creat în Elveţia la Centre Europeen de Recherche Nucleare (CERN).
Accesul la o pagină Web, a unui site Internet (site-urile fiind constituite din pagini Web) se poate face printr-un program, ca de exemplu Netscape Comunicator sau Microsoft Internet Explorer. Fiecare site are o adresă formată din grupuri de litere, ca de exemplu http://www.msn.com, pentru compania Microsoft. Deci folosind orice program care oferă posibilitatea de a naviga pe Internet, putem accesa orice adresă de site cunoscându-i, bineînţeles, numele prin introducerea acestuia pe bara de adresă din fereastra deschisă cu ajutorul programului respectiv. Ultimele două litere pot reprezenta ţara (ro pentru România, de pentru Germania, uk pentru Marea Britanie, etc.), tipul organizaţiei (com pentru comercială, edu de la education pentru instituţii de învăţământ, etc.). Pe diferite site-uri ale reţelei internet putem crea propriile adrese de e-mail, folosind diferite opţiuni: E-mail, Sign me up, etc. Numele adresei de e-mail are în componenţă un simbol @ (A rond) aflat între numele dat de utilizator adresei şi numele site-ului respectiv.
Structura unei reţele de tip internet, văzută ca mai multe reţele fizice interconectate prin intermediul unor rutere, crează o imagine înşelătoare a conceptului de internet, întrucât atenţia cea mai mare trebuie îndreptată către interfaţa pe care o internet o oferă utilizatorilor şi nu către tehnologia de interconectare. Un utilizator consideră o internet drept o unică reţea virtuală ce interconectează toate calculatoarele şi prin care este posibilă comunicaţia; structura aferentă este mascată, dar mei ales irelevantă. Într-un anumit sens, o internet este o abstractizare a reţelelor fizice, întrucât, la nivelul ei cel mai de jos, ea furnizează aceleaşi funcţiuni ca o reţea fizică: acceptă pachete şi le trimite. Nivelurile superioare ale software-ului de internet sunt cele ce contribuie cel mai mult la funcţionalitatea bogată percepută de utilizatori.

Calculatoarele conectate la Internet ar putea folosi unul sau mai multe din urmatoarele servicii:
• Electronic mail (e-mail) – Permite sa trimiti si sa primesti mesaje. Permite acces la grupuri de discutii adesea numite Listservs dupa numele programului cu care opereaza.
• POP3 (Post Office Protocol) – Se refera la calea prin care un client de e-mail ca Eudora sau Outlook Express primeste un mail de la un server de email.
• IMAP (Internet Message Access Protocol) – Acest protocol incepe sa inlocuiasca protocolul POP ca protocol principal folosit de clienti de e-mail in comunicare cu serverele de e-mail. Folosind IMAP un clinet nu numai ca poate sa primeasca e-mail-uri dar poate de asemenea sa manipuleze mesajele stocate pe server, fara a trebuie sa copieze in calculatoarele personale acele mesaje. Asa ca mesajele pot fi sterse, schimbata starea lor, pot si administra mai multe casute de e-mail.
• HTTP (Hypertext Transfer Protocol) – Un protocol de mutare a fisierelor hypertext de-a lungul Internet-ului. Are nevoie de un client HTTP la un capat si un server HTTP la celalalt capat. Protocolul HTTP este cel mai folosit in World Wide Web (WWW).
• SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) – Un protocol pentru transferarea e-mail-urilor de la un server la altul.












BIBLIOGRAFIE:

1.Airinei, Dinu, Filip, Maria, Fotache, Doina, Fătu, Tudorel, Georgescu, Mircea, Grama, Ana, Fînaru, Luminiţa- Introducere în informatica economică (ediţia a III-a), Iaşi, Ed.Sedcom Libris, 2001;
2.Internet.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home