Sunday, May 15, 2005

Politica si mass-media(Simona)

POLITICA ŞI MASS MEDIA


Nevoia de spectacol şi de actori politici e străveche iar mediile actuale o slujesc cu vârf şi îndesat. Triumfurile împăraţilor romani necesitau regii fastuoase. În senatul roman se interpretau partituri rămase celebre, unele replici reuşind să străpungă veacurile până astăzi. Profeţii, şi nu vorbesc doar despre Iisus şi Mohamed, împreună cu prozeliţii lor alcătuiau staffuri ambulante, iterative, şi pitoreşti. Protocoalele de la curtea hanilor, regilor şi împăraţilor asiatici – “oraşul sfânt”, închis până mai ieri, reprezenta cu siguranţă un excelent exemplu – satisfăceau o aceeaşi nevoie. De la arta podoabelor şi până la obiceiurile funerare dezvoltate pretutindeni, în Egipt şi Mesopotamia dar şi în spaţiul civilizaţiilor incaşă, aztecă, maia etc., totul dă glas irepresibilei trebuinţe a transformării în spectacol – spectrul fiind bogat, de la auster la fastuos şi pigmentat uneori cu scene de cruzime “pilduitoare” – deci a transformării în spectacol a vieţii/activităţii politice.
Este reală şi până la un punct justificată o anume oboseală contemporană dinaintea acestor spectacole. Oboseala tradusă prin absenteism la urne, dezinteres faţă de viaţa cetăţii şi prudenţa extremă în receptarea promisiunilor etalate în campanile electorale. Se poate vorbi de secole, chiar milenii de trădări succesive ale aşteptărilor? Nu tocmai. Cel puţin fiindcă aşteptările, deci trebuinţele, nu sunt aceleaşi, tot aşa cum mediile social politice nu sunt aceleaşi. Orice analiză se cuvine executată pe porţiuni şi segmente spaţio-temporale.


MIJLOACELE DE INFLUENŢARE ÎN MASĂ ŞI POLITICIENII
Sporirea influenţei mass-media a fost simultan un produs al mai multor factori şi a contribuit, la rândul ei, la declinul partidelor politice. Mai ales când în opţiunile faţă de primii clasaţi alegătorii tind să ignore numele partidului şi să fie tot mai atenţi la persoana candidatului.
Mijloacele de informare au mărit influenţa abordării orientate spre individ în procesul electoral. Acum alegătorii, prin mass media, privesc cu atenţie mai mulţi candidaţi şi nu ajung în cabina de vot, în ziua alegerilor, cu impresiile impuse de afilierea partinică a candidatului.
Fluxul mesajelor politice îi determină pe alegători să se bazeze mai degrabă pe presă, decât pe partid, ca principala sursă de informare cu privire la candidaţi şi la problemele puse de aceştia. Pe măsură ce scade semnificaţia partidului, iar alegătorii acordă o atenţie tot mai redusă etichetelor de partid, opţiunile scindate sunt tot mai numeroase. Reacţia candidaţilor faţă de acest proces constă în tot mai redusa identificare cu partidul. Candidatul se concentrează astfel, tot mai mult, asupra utilizării mass media ca principalul canal de atragere a electoratului.
Ca orice alt proces, şi acesta are consecinţele sale. Politicienii depind tot mai mult de mijloacele de informare în masă, şi nu de resursele tradiţionale ale partidului, puterea partidelor continuă să scadă şi importanţa presei creşte, anume pentru a umple acest vid.
Această influenţă sporită şi uneori exagerată este recunoscută de mass media. De prea multe ori atitudinea presei faţă de candidat pare a fi: “aveţi nevoie de noi mai mult decât avem noi nevoie de voi, aşa că faceţi bine şi construiţi-vă programul şi evenimentele campaniei conform necesităţilor noastre, altfel vă vom ignora şi nici un alegător nu va mai auzi de voi.”
De cele mai multe ori, partidele politice par a fi dinozauri organizaţionali, mai ales pentru acele persoane care votează numai o dată la patru ani. Oamenii s-au obişnuit să se bazeze mai mult pe reporteri decât pe membrii de partid, ca surse principale de informaţii politice. Cu toate acestea partidele continuă şi trebuie să continue să slujească scopuri înalte în sistemul politic, cu toate că rolul lor s-a modificat şi influenţa lor a scăzut. Ele nu sunt nicidecum moarte.
În timp ce diverse surse de informare au diminuat rolul partidelor în procesul decizional din ziua alegerilor, partidele continuă să fie liantul care reuneşte procesele de elaborare a politicilor.
Partidele politice au o identificare care trece dincolo de personalităţi, mult mai relevanta retorică elevată care duce la aprobarea platformei de partid de către delegaţii la convenţiile naţionale cvadrienale. Identitatea de partid trebuie să se bazeze pe o tradiţie legislativă puternică: partid care a pus problema salariilor minime, partidul care a dus la semnarea tratatului pentru controlul armatelor şi alte succese cu care alegătorii se pot identifica.
O critică viabila adresată presei este aceea că organismele de presă nu apreciază întotdeauna semnificaţia rolului lor non-partizan. Prezentarea ştirilor nu poate fi considerată ca o acţiune pasivă din perspective politice: ştirile şi modul cum sunt prezentate au un impact semnificativ asupra alegerilor. Publicul nu acordă atenţie numai materiei prezentărilor, ci şi tonului acestora. Metaforele sarcastice pot genera un produs jurnalistic care să afecteze percepţia publicului asupra subiectului materialului informativ. Faptul că aceste influenţe personale fac parte din “ştiri” nu trebuie să surprindă pe nimeni. Jurnaliştii sunt şi ei oameni, munca lor nu poate fi separată de sentimentele ce apar pe parcursul urmăririi unei campanii timp de săptămâni şi luni întregi.

ROLUL PRESEI ÎN DEMOCRAŢIE
Presei i-au fost atribuite trei principii elementare , orientate spre cele trei componente ale procesului democratic în ansamblul sau:
1. relaţia dintre conduşi şi conducători – controlul public asupra puterii politicii, prin intermediul ziariştilor.
2. relaţia dintre conducători şi cei conduşi – mobilizarea cetăţenilor şi conştientizarea acestora în privinţa deciziilor politice.
3. relaţia dintre cetăţeni – libera concurenţă a ideilor.
Ziariştii trebuiau să constituie un liant între putere şi public, între politică şi societate. Presa era menită să fie un mediu comunicaţional absolut, singurul în stare să medieze în societăţile moderne raporturile dintre masele de oameni.
Presa reprezintă o contrapondere faţă de tendinţele inerente ale puterii de a-şi domina şi teroriza “supuşii”. Presa are rolul de a prezenta cu maximă acurateţe ideile relevante care se manifestă în sfera publică, trebuie să stimuleze discuţiile libere şi să susţină o mai bună cunoaştere a dorinţelor cetăţenilor şi fluxul ideilor fără de care nu se pot lua decizii în sfera politică. Pornind de la valorile pieţei libere a ideilor, libertatea de exprimare stă în principiu esenţial al democraţiei. Adevărul se poate descoperi numai din discutarea liberă a opţiunilor şi în afara oricăror forme de control statal.
Dar pentru ca libertatea pieţei informaţionale să existe în mod real, trebuie îndeplinite trei condiţii:
1. concurenţa neîngrădită.
2. liberul acces la mijloacele şi la sursele de informare.
3. atitudinea critică.
Fără schimbul nerestrictiv de opinii, fără libera circulaţie a ideilor şi fără libertatea de a primi şi transmite informaţii, democraţia şi presa liberă nu mai există. Democraţia este un sistem imperfect, dar perfectibil: fără schimbul continuu şi critic de opinii şi în absenţa unui mediu favorabil dezvoltării continue a opţiunilor alternative, democraţia îşi subminează propriile valori.

EFECTELE POLITICE ALE MASS MEDIA
1. Socializarea
Mass media exercită o acţiune de integrare a indivizilor în ansamblul de convingeri, atitudini şi cunoştinţe general acceptate. Acest lucru se datorează faptului că în societăţile industriale, grupurile şi colectivităţile se atomizează şi se specializează. Dacă în sens larg socializarea presupune stimularea continuă prin intermediul diverşilor agenţi socializatori, socializarea prin mass media se manifestă pe planul transmiterii ideologiilor dominante. Prin stereotipii este indus un conformism ideatic, fără a se insista asupra explicării raţionale a modului de funcţionare a mecanismelor politice. Valori eterne cum sunt egalitatea, libertatea sau democraţia pluralistă se transmit prin repetiţii şi contextualizări pozitive; reluarea lor în majoritatea informaţiilor difuzate de presă şi condamnarea opiniilor contrare devin factori de orientare a cetăţenilor în procesele decizionale. Mai mult, mesajele ar stimula obedienţa faţă de puterea politică şi faţă de instituţiile “violente” ale acesteia(justiţie, poliţie, armată) ori pot promova susţinerea acelor tipuri de partide care sunt în acord cu ordinea existentă (pro-capitaliste, cultivând valori liberale). Prin atribuire mass media identifică ideile cu persoanele şi evenimentele generând solidarităţi mai mult în raport cu afectele şi interesele emoţionale decât cu principiile şi valorile sociale.

2.Difuzarea
Prin difuzare, saturare şi exagerare , mass media pot impune acele fapte şi idei care corespund liniei oficiale şi produc consens politic în raporturile dintre putere şi guvernanţi. Receptarea altor mesaje poate fi inhibată ca urmare fie a situării lor într-un context negativ, fie prin asocierea acestora cu evenimente sau personalităţi nesemnificative, fie prin supraevaluarea caracterului conflictual ori controversat al celor implicaţi. Informaţiile sunt filtrate şi susţinute prin argumentări specifice numai în funcţie de interesele ori ideile celor care le transmit. Receptorii sunt obişnuiţi să caute şi să selecteze automat numai acele informaţii care sunt transformate în evenimente, cu un grad înalt de spectaculozitate. Dezvăluirile, bombardamentul constant cu date şi fapte, precum şi interesul exagerat pentru problemele ce vizează puterea politică pot transforma difuzarea intr-o metodă de influenţare a proceselor democratice – în sensul condiţionării deciziilor electorale ale cetăţenilor.

2.Teoria cultivării
Prin limitarea aproape în exclusivitate la colectarea informaţiilor din mass media, publicul devine captivul unei realităţi reduse la elementele sale schematice, reprezentările luând locul evenimentelor concrete. Astfel, politica se reorientează spre pseudo-evenimente, spre acel gen de personalităţi şi acţiuni care corespund dramatismului mediatic, dar care nu îndeplinesc condiţia de bază a democraţiei: participarea. Pentru alegator, relevanţa politicii, a dezbaterilor civice şi activismul politic scade, crescând în schimb interesul pentru viaţa intimă, pentru spectaculos şi problemele cu o încărcătură teatrală. Oamenii politici sunt tot mai puţin figuri reprezentative în sens decizional, cât figurine pe o scenă extrem de simplistă. Analiza informaţiilor transmise prin mass media dovedeşte că sunt preferate acele mesaje care cultivă anumite activităţi(masculine, agresive), un gen de personalităţi (dominatoare, active), o tipologie comportamentală(binele “nostru” triumfă asupra răului “lor”) şi formalismul instituţiilor (restricţiile devin acceptabile atunci când şi alţii se confruntă cu ele).

Ce rol joacă vedetele politicii în actualul mecanism de funcţionare al societăţii? Gerard Mermet oferă un răspuns pornind de la explicarea funcţionării societăţii contemporane prin sistemul triadic actor-medii-public, calchiat evident pe sistemul clasic al comunicării.”Mediile de informare sunt intermediarii care permit actorilor să adreseze mesajul lor publicului. Şi care îi autorizează, în unele cazuri să răspundă. Pentru a simplifica, folosind o metaforă astronomică, s-ar putea afirma că suntem plasaţi în câmpul de atracţie a două galaxii cu mişcări complexe şi uneori dezordonate”. Cele două galaxii sunt cea a scrierii şi cea a audiovizualului.
Politicienii işi vând deciziile, poziţiile, fără a uita bineînţeles, imaginea lor personală. La fel se întâmplă cu şefii de stat, liderii sindicali, directorii de întreprinderi, campionii, sportivii, personalităţile din lumea spectacolului şi înşişi prezentatorii. Aprioric, nu e nimic rău aici. Aceste practici nu sunt doar conforme cu regula în vigoare a jocului social, ele constituie chiar punctual lui de plecare. Televiziunea, o data cu alte medii de infromare, are tot atâta nevoie de actori ca şi acestea de ele. În general, acţiunile oamenilor politici sunt puse în scenă pentru a fi reproduse cu uşurinţă şi favorabil de către mediile de comunicare.
Nu-i mai puţin real că televiziunea poate crea şi impune vedete ale politicii inspirându-se direct din activitatea fabricii de vise de la Hollywood. În funcţie de interesele mai mult sau mai puţin oculte, se pot crea stele ale politicii cam cum producătorii şi regizorii creează stele de film. Sau, la fel de bine, televiziunea poate determina propriile-i vedete, sau altele, deja consacrate – graţie presei scrise sau activităţii politice ca atare – să alunece pe toboganul calomniei sau să plonjeze în abisuri de nepopularitate. Un mod doar aparent ortodox de a produce vedete ale politicii este invitarea în studio, reiterate zilnic sau săptămânal, prin care se creează un soi de reflexe condiţionate ale receptării. Au loc, astfel, duble serii de cautionări: fie personalităţile politice sunt invitate să-si expună punctele de vedere şi asupra unor evenimente situate dincoace sau dincolo de sfera propriilor competenţe, fie personalităţi din diverse sectoare sunt ispitite, conjunctural, să se exprime asupra unor evenimente politice.
Vedetismul oamenilor politici reprezintă desigur un caz particular şi apariţia sa, legată de un starsistem rudimentar, nu a aşteptat afirmarea multimedia contemporane. Rudimentar sau primitiv, atributele pot induce în eroare. Fiindcă ascund, în fond, rafinamentul maeştrilor de ceremonii politice de înalt nivel, al aşa numiţilor şefi de protocol, aflaţi permanent în umbră dar deloc obscuri.


Bibliografie

Constantinescu Mircea – Vedeta. Eseu în psihologia multimedia, Editura Cartea Romînească, Bucuresti, 2001

Pop Doru – Mass media şi democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2001

0 Comments:

Post a Comment

<< Home