Thursday, May 12, 2005

Media si respectul vietii private (Diana Colibaba)

Dreptul de acces la informatie este incorporat in tratatele internationale si europene de drepturile omului. Accesul la informatie de interes public este considerat a fi un drept fundamental al omului. Interpretarea prevederilor tratatelor internationale afirma cu siguranta ca accesul la informatie este unul indispensabil si continuat in dreptul la informatie.Pe plan national, european si international exista o traditie durabila de acordarea unui acces la informatie de interes public. Conceptul istoric a fost pentru prima data realizat in 1766 in Suedia. Actualmente este realizat, intr-o forma sau alta, in majoritatea democratiilor consolidate. In unele state acest principiu este realizat printr-o lege organica si este aplicabil tuturor institutiilor publice, cu anumite exceptii bine specificate, in altele principiul implementeaza accesul numai la institutiile executive cu exceptii ce au un caracter mai larg.
Astazi se vorbeste despre accesul la informatie de utilitate publica si accesul la informatie cu caracter personal. Accesul la informatie cu caracter personal se exercita de catre persoana respectiva si se considera un drept a carui realizare prezinta un interes public. In traditiile occidentale se utilizeaza notiunea accesului la informatie incorporand ambele componente, insa istoric legiferate prin intermediul diferitor legi organice. Acest moment istoric totusi nu previne o interpretare si o aplicare coerenta a prevederilor, reiesind din faptul ca acesta constituie un concept general. Accesul la informatia de interes public se bazeaza pe doua principii importante: credinta ca accesul la informatie este un drept al omului si este un element esential al procesului democratic si accesul la informatie de interes public este acela care poate constitui o resursa importanta si necesara in dezvoltarea sectorului privat. Interinfluenta si echilibrul acestora prezinta practic mecanismul numit accesul la informatie de interes public pe plan international si european national. Este de asemenea important a se atinge un echilibru intre aceste principii si o interpretare corecta si adecvata a fiecaruia in parte.
Pe plan international si european prevaleaza doua concepte in reglementarea obiectului de acces la informatie: accesul al informatie din punctul de vedere al continutului acesteia si accesul la informatie privind purtatorul fizic al informatiei. Primul concept se realizeaza, spre exemplu, prin Codul de practica guvernamentala aplicabil in Regatul Unit si partial in Danemarca prin Legea privind accesul la date din administratia publica din 1985. Al doilea concept isi gaseste realizarea practic in restul democratiilor prezentate in acest studiu. Acesta poate fi subdivizat in legile care reglementeaza doar in principiu purtatorul de informatie limitandu-se la formularea generala a acestuia (Legea federala din SUA, Suedia, Danemarca) si legile care incearca descrierea aproape exhaustiva a purtatorilor de informatie si a diverselor forme de informatii (Canada, Noua Zelanda, Virginia (SUA), Australia). Acest concept realizeaza o abordare generalizata a accesului la informatie, si este aplicabil in toate domeniile societale. Acest concept implementeaza mai adecvat principiile fundamentale democratice.
In majoritatea legilor nationale subiectul accesului il constituie documentele sau inregistrarile si nu informatia. Legile identifica media sau purtatorul informatiei continute in primele. Insa dezvoltarea tehnologica intr-un sens detaseaza informatia de purtatorul acesteia si respectiv conceptul de „document”sau „inregistrarea” nu include volumul substantial de informatie interesanta din punct de vedere comercial. Este relevant de mentionat faptul ca in multe legi nationale, nationalitatea prezinta un criteriu pentru dreptul de acces. Mai mult decat atat, uneori se face si distinctia intre persoanele legale si fizice. Rezultatul acestor distinctii pot conduce la discriminari si defavorizarea competitiei libere atat la nivel national cat si pe plan international. Jurisdictia accesului la informatie variaza de la o tara la alta. Dispozitia Guvernului de a acorda accesul la informatie de interes public urmareste diferite scopuri si in democratiile cu traditie este in functie de necesitatile statelor, combinand interesele individuale, necesitatile de gestionare guvernamentala si perceperea participarii societatii civile in viata publica.
In unele cazuri se acorda in exclusivitate accesul la informatie institutiilor executive (Regatul Unit). Aceasta se face pe motivul obiectivelor Codului aplicabil in Regatul Unit de a face procesul decizional al executivului mai transparent publicului, deschizand astfel optiunile de promovare a eficacitatii procesului decizional. Alte state acorda accesul la informatie institutiilor publice, inclusiv celor legislative si judiciare, dar si institutiilor care desfasoara activitatile din partea institutiilor publice in baza de contract sau cele care indeplinesc careva servicii / functii in favoarea guvernului si agentiilor sustinute integral sau partial de fonduri publice (Regatul Unit, Australia, Virginia – SUA). Aici este interesant conceptul delegarii anumitor servicii publice institutiilor si organizatiilor neguvernamentale astfel atestand nivelul de dezvoltare a institutiilor de administratie publica.
Respectarea vietii private este de o importanta majora. Aceasta este demonstrata si prin existenta in toate tarile in cauza a legilor cu privire la viata privata sau a prevederilor respective care sunt incluse in legile cu privire la acces. In Regatul Unit divulgarea informatiilor fara consimtamantul tertei despre orice persoana este considerata drept facilitarea invaziei in viata privata neautorizata. In SUA viata privata acopera informatii personale, medicale si altele, a caror divulgare ar constitui o invazie clara neautorizata in viata personala. Insa numai indivizii au interese private, dar nu si persoanele juridice. Legea cu privire la viata privata din 1974 reglementeaza de asemenea accesul la documente de interes personal. In Canada informatia personala este definita in Legea cu privire la viata privata, iar divulgarea neautorizata se exclude. In Danemarca si Olanda se protejeaza interesele private unde se cere pastrarea secretului din cauza importantei speciale a subiectului. De exemplu, opiniile personale privind politica si discutiile interne. In Franta se ofera protectie numai accesului la documente personale, in afara documentelor non-nominative, ceea ce inseamna documentul care nu contine o apreciere au evaluare a persoanei identificabile.
Aspectul protectiei vietii private interpretate pe larg, se contine obligatoriu in reglementarea legislativa a dreptului de acces la informatie. Prin interpretarea larga se intelege obligatia pozitiva impusa guvernului de a proteja dreptul la viata privata a persoanei si dreptul pozitiv al persoanei de a interveni, dupa caz, din initiativa proprie, invocand argumentele alegatei prejudicieri a vietii private. Obligatia pozitiva a guvernului se refera, pe o parte, la nedivulgarea neautorizata a informatiei, atingand interesele personale si notificarea persoanei vizate in vederea participarii la luarea deciziei asupra deschiderii informatiei date. Aceasta se realizeaza legislativ in mod diferit: in unele tari prin intermediul prevederilor legilor de acces la informatie de utilitate publica (Canada) in altele, prin intermediul unei legi speciale, Legea cu privire la viata privata, insa complementara la prima lege (SUA, Australia). Pe de alta parte, dreptul pozitiv al persoane prevede dreptul de rectificare a informatiei de caracter personal detinute de guvern. Aceasta componenta se realizeaza in functie de dezvoltarea interna a societatii, insa tot mai mult legiferat. Se implementeaza prin intermediul aceleiasi legi cu privire la accesul la informatie de utilitate publica (Canada) si prin intermediul legilor cu privire la viata privata (SUA, Australia).
Aspectul de protejare a vietii private, indiferent de realizarea acestuia, va contine obligatoriu urmatoarele elemente: dreptul la consimtamant al persoanei ale carei interese sunt atinse in procesul de deschidere a informatiei, dreptul de a participa in procesul de luare a deciziei in calitate de parte egala, dreptul de a i se pastra anonimatul in cazul furnizarii informatiei confidentiale si in conditii de confidentialitate, dreptul la control si rectificarea datelor incorecte sau depasite asupra persoanei, dreptul de neautoidentificare in procedura de luare a deciziei asupra deschiderii informatiei, dreptul de a fi utilizate date despre persoana in datele colectate cu consimtamantul acesteia, etc. Aceste drepturi au efect de recoset astfel incat avand forta si fiind aplicabil si in relatiile dintre persoanele private.
Politica democratiilor consolidate la capitolul accesului la informatie de interesul sectorului public, este actualmente in functie de doua variabile: aspectul democratic al suprematiei legii si aspectul dezvoltarii economiei de piata. Necesitatea bazata pe aspectele economice de piata intern se datoreaza faptului ca economia si societatea devin tot mai mult informationale. De aceea accesul sectorului privat la informatia de interes public este factorul determinant intr-o societate global informationalizata. In aceasta opinie este extrem de importanta eliminarea tuturor obstacolelor intru dezvoltarea pietei informationale interne. Revolutia informationala va fi dirijata de evolutia pe piata economica.
Succesul sectorului privat se bazeaza esential pe adoptarea cadrului legal nerestrictiv si adecvat care garanteaza accesul al informatie de catre indivizi si intreprinderi. Obiectivele sectorului public ar fi mai pasive in ce priveste furnizarea si comercializarea informatiilor pe care sectorul privat le poate utiliza constituind astfel piata informationala. Totodata, disiminarea informatiei de interes public nu va fi lasata in exclusivitatea sectorului privat, precum de exemplu ar fi legislatia, jurisprudenta etc. Procesul de informationalizare a societatii ajuta, dupa cum atesta cercetarile recente, la inviorarea economiilor nationale si la promovarea relatiilor transfrontaliere.
Pentru acest inceput de mileniu, viata privata a devenit un important subiect vehiculat in discutiile celor ingrijorati de intruziunea media in sfera atat de fragila a “personalului”. Cu toate ca aceasta invazie a vietii private, personale, poate proveni din multe surse, principala ingrijorare a oamenilor de stiinta in ultimii ani este legata de ceea ce se numeste intimitate informationala. Aceasta intimitate informationala definita de Alan Westin - profesor de drept la Harvard University – ca fiind “dreptul individului, a grupului sau institutiei de a alege cum, unde si catre cine vor fi furnizate sau comunicate informatiile cu caracter personal” este cea mai semnificativa problema aparuta frecvent in dezbaterile pe marginea subiectului “dreptul la intimitate”.
Influenta tehnologiilor de comunicare si a efectelor sale isi simte din ce in ce mai mult prezenta in viata de zi cu zi, in activitatile personale sau de grup ale societatii. Se pot observa tendintele internationale, dar mai ales cele nationale de implementare a tehnicilor de informatizare si de comunicare in viata cotidiana, incepand cu organismele administrative centrale de stat, institutiile publice sau private, continuand cu administratiile locale, institutiile de invatamant de la nivelul primar pana la cel universitar. Reglementarea accesului la informatiile cu caracter personal este de multe ori subiectul dezbaterilor aprinse si a discutiilor in contradictoriu din mediile de specialitate.
Este binecunoscuta teza conform careia intimitatea informatiilor personale poate uneori reprezenta o conditie a vietii. Exista o corelare intre intimitate – conditie a vietii contemporane -, informatiile care circula, depind de aceasta intimitate si dreptul personal, individual de a controla colectarea, depozitarea, folosirea sau distribuirea acestor informatii cu caracter personal. Intimitatea individului va fi intr-o continua dependenta de controlul sau fata de informatiile personale. Capacitatea sa de a controla informatia personala inseamna puterea de a decide asupra vietii sale. Acest control al informatiei inseamna putere sociala, politica, de grup sau individuala. Daca o persoana detine controlul asupra informatiilor despre sine putem denumi acest fapt un drept al propriei intimitati, daca insa o alta persoana detine puterea de a controla acele informatii personale, atunci putem spune ca are puterea de a controla persoana in cauza.
Aceste argumente nu fac decat sa evidentieze nevoia de protectie a intimitatii, reglementarea accesului catre astfel de informatii, de subliniat fiind nu importanta vietii intime in sine, ci dreptul de a controla viata intima si privata, cine si in ce masura poate avea acest drept.
In Romania exista reglementari prin care se impun limite si sunt definite clar notiunile folosite in prelucrarea datelor cu caracter personal. Astfel, datele care fac obiectul unei prelucrari trebuie sa fie prelucrate loial si in conformitate cu legea; colectate pentru scopuri bine determinate, explicite si legitime, utilizate in conformitate cu aceste scopuri; adecvate si necesare in raport cu scopul pentru care sunt colectate si prelucrate;
exacte si actualizate; stocate sub o forma care sa permita identificarea persoanelor in cauza numai pentru o durata care sa nu depaseasca pe cea necesara scopului pentru care ele au fost colectate sau pentru care ele sunt tratate ulterior; la expirarea acestei perioade datele trebuie sa fie sterse sau distruse.Aceste date sunt valabile numai pentru o durata care sa nu depaseasca pe cea necesara scopului pentru care ele au fost colectate sau pentru care ele sunt tratate ulterior; la expirarea acestei perioade datele trebuie sa fie sterse sau distruse.
Prelucrarea datelor privind starea de sanatate, sau viata sexuala, originea rasiala sau etnica, convingerile politice, de apartenenta sindicala, religioase, filozofice sau de natura similara sunt interzise. Exista si exceptia - in cazul in care persoana vizata si-a dat in mod expres consimtamantul ori cand prelucrarea este necesara pentru protectia vietii, integritatii fizice sau sanatatii persoanei vizate ori a altei persoane in cazul in care persoana vizata se afla in incapacitate fizica sau juridica de a-si da consimtamantul. Alte exceptii pot aparea in situatia in care prelucrarea datelor se face exclusiv in scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca prelucrarea priveste date cu caracter personal care au fost facute publice in mod manifest de catre persoana vizata sau care sunt strans legate de calitatea de persoana publica a persoanei vizate ori de caracterul public ale faptelor in care este implicata.
Actulele normativ prevad in mod expres si modalitatile de acces la aceste date, drepturile persoanei vizate in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal, informarea persoanei vizate, dreptul de interventie asupra datelor si modalitatile de interventie asupra lor; se statueaza si se ofera instrumentele necesare garantarii, cel putin teoretice, confidentialitatii si securitatii prelucrarilor. Incalcarea prevederilor enumerate conduce in functie de gravitatea faptei si de valoarea sociala lezata, la sanctiuni de tip contraventional sau infractional.
Impactul pe care il au asupra vietii private, precum si dezvoltarea continua, spectaculoasa a noilor tehnologii sunt remarcate pe plan mondial. Semnalele aparute din partea opiniei publice sunt frecvent citate pentru a sustine necesitatea reglementarii dreptului la intimitate. Cel mai frecvent citat sondaj de opinie este Equifax/Harris publicat in martie 1998 in “Business Week”, care indica faptul ca 2/3 din cei ce nu folosesc Internetul spun ca ar folosi acest instrument daca le-ar fi asigurat dreptul la viata privata in Internet. Cei ce nu folosesc Internetul pun pe primul plan acest drept la intimitate (fapt ce ii tine departe de Internet) si abia apoi pun problema costurilor sau a complexitatii tehnicilor de acces. Pe de alta parte, dintre cei ce folosesc Internetul, 78% spun ca l-ar folosi mai des daca le-ar fi garantat acest drept la viata privata.
Date personale precum nume, adresa, taxe, valoarea proprietatii, starea civila sunt intotdeauna disponibile celor ce vor sa afle aceste informatii. Internetul face posibila insa, aflarea acestor date de catre o mult mai mare gama de utilizatori, care pot avea acces la date similare, fara prea multe eforturi, cu sau fara costuri. Nu numai sondajele de opinie indica faptul ca indivizii vad dreptul la viata particulara ca o valoare fundamentala, dar pun in evidenta si ingrijorarea promotorilor Internetului ca frica de a fi atins dreptul la intimitate incetineste acceptarea comertului electronic spre exemplu, acesta fiind un motiv in plus pentru guvernele lumii sa raspunda acestor ingrijorari.
Pe plan european tendintele de informatizare si tehnologizare din ultimii ani au fost monitorizate si analizate intens, dezbaterile privind impactul si efectele acestor “intruziuni” in viata privata a individului conducand la necesitatea luarii unor masuri clare, adaptabile fiecarei legislatii nationale in ceea ce priveste libertatile fundamentale ale omului.
In Romania ca si in celelalte tari in care implementarea Internetului a intrat pe un traseu ascendent sesizabil, legislatia incearca sa tina pasul, venind in sprijinul cetatenilor care au nevoie de o protectie tehnica si juridica ce garanteaza apararea drepturilor fundamentale. Este evident insa faptul ca de multe ori legea este incapabila sa rezolve toate problemele aparute in urma schimbarilor neasteptate ale tehnicii. Viteza cu care Internetul a patruns in toate activitatile umane si efectele sale asupra comertului, asupra comunicatiilor ori a relatiilor interumane nu pot fi contestate. Valoarea sa benefica asupra societatii este reala, observabila, rezultatele sale din punct de vedere economic se manifesta rapid, pe termen scurt. Continua dezvoltare si expansiune ori capacitatea de adaptare rapida la cererile utilizatorilor fac din Internet un subiect greu de urmarit de catre legiuitori.
Fiind un instrument deosebit de profitabil pentru cei ce stiu sa-l foloseasca, Internetul este mediul ideal de afaceri. Pentru a pastra sau a-si castiga clienti, intreprinzatorii de Internet se folosesc de tehnici si mijloace care de cele mai multe ori lezeaza intr-un mod mai mult sau mai putin direct intimitatea utilizatorului de servicii in Internet. Cea mai utilizata metoda si care produce aproape intotdeauna reactii adverse indreptatite din partea utilizatorilor si a legiuitorilor este ceea ce se numeste „data profiling”, un procedeu prin care se creeaza profilul comercial al utilizatorului sau clientului si care permite in general companiilor sa obtina informatii utile atat prin dezvaluirea voluntara a informatiilor necesare, cat si prin extragerea nepermisa a acestor informatii folosindu-se de erori tehnice sau necunostinta utilizatorului de Internet. Dezvaluirea voluntara a informatiilor apare de obicei in momentul in care utilizatorul conectat la Internet acceseaza pagini care solicita inregistrarea prealabila pentru diferite servicii: concursuri online, formulare de inscriere, documente de tranzactii etc.
Extragerea nepermisa a datelor personale se efectueaza prin intermediul fluxului normal de informatii care circula prin Internet cu ajutorul unor mijloace tehnice precum mici programe software care sunt scrise pe memoria interna a calculatorului persoanei conectate la Internet in momentul in care aceasta acceseaza o pagina de Internet. De multe ori aceste mici programe sunt descarcate pe calculatorul personal cu acordul utilizatorului, rolul lor initial fiind acela de identificare a clientului. Putine persoane stiu insa ca odata implementate aceste programe furnizeaza periodic, la fiecare accesare a Internetului informatii referitoare la adresa de posta electronica, tipul de browser folosit de utilizator, tipul si caracteristicile calculatorului utilizat la conectare, alte pagini ce au fost vizitate etc. Informatiile aditionale includ localizarea geografica a utilizatorului sau numarul de telefon. Aceste practici permit companiilor sa acumuleze o cantitate impresionanta de informatii cu caracter personal despre utilizatorii care nu si-au manifestat acordul in dezvoltarea unor relatii cu respectiva companie furnizoare de servicii, informatii care sunt folosite apoi la construirea unui profil de client. Acest gen de situatii ridica probleme serioase in privinta drepturilor la intimitate si vietii private.
In 1998 printr-un program de supraveghere al practicilor din Internet, difuzat de Comisia Federala pentru Comert S.U.A., s-a constatat ca un procent de 92% dintr-un numar de 1402 pagini de web supravegheate, colectau informatii personale de diferite feluri. Aceste date, de cele mai multe ori, includeau nume, adrese de posta electronica, adrese postale, numere de telefon etc. Cel mai des sunt folosite in scopuri de marketing, identificare de potentiali clienti sau piete de desfacere. Un procent important insa este folosit spre exemplu la companiile publicitare agresive prin posta electronica.
Toate aceste tehnici si tehnologii coroborate cu utilizarea gresita, eronata sau cu rea credinta pot aduce prejudicii majore intimitatii. Dezvaluirea cu rea intentie sau din greseala a informatiilor detinute poate crea situatii jenante pentru persoana lezata. Capacitatea individului de a dezvalui informatii personale in mod selectiv creeaza suportul pentru a-si modula intimitatea. El se poate adapta, dar nu se poate transforma. Dreptul la intimitate, la viata privata, dreptul la imagine si la viata familiala sunt drepturi ale individului, pur personale ce nu pot fi modulate in asa mare masura si intr-atat de scurt timp. Viata privata nu tine pasul cu tehnologia, iar izolarea in fata tehnicii nu duce la nimic bun. De aceea individul are nevoie de garantarea libertatilor sale prin instrumente juridice clare si bine selectate.
Se pune intrebarea daca este capabila legea sa rezolve aceste probleme ridicate de schimbarile sociale si tehnologice neasteptate, ori este nevoie de redefinirea notiunilor de viata privata sau intimitate. In aceste noi timpuri a cauta o definitie simpla a intimitatii ar fi un pas gresit, caci intimitatea va ramane extrem de sensibila la schimbarile istorice si sociale, iar intelesul expresiei „vreau sa fiu lasat in pace” inevitabil va fi supus schimbarii pe masura ce democratia si societatea se metamorfozeaza.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home