Tuesday, May 17, 2005

istoria Internetului (adriana)

Istoria Internetului


Internetul este o reţea globală care leagă sute de mii de reţele de calculatoare mai mici şi, astfel, milioane de calculatoare din toata lumea. Este un mijloc de transfer al datelor, folosit în special pentru e-mail, culegerea de informaţii, comerţ electronic şi forumuri de discuţie. Miezul internetului este o reţea globală de supercalculatoare conectate prin linii de mare viteză.
Datele transmise prin internet sunt mai întâi descompuse în mici “pachete” care pot calatori pe cai diferite. Informatia este reasamblată la destinaţie. Pentru aceasta, fiecare pachet este etichetat electronic cu adresa de destinaţie şi cu poziţia sa în şirul de pachete care compun informatia. Pentru ca sistemul sa functioneze, calculatoarele din retea trebuie sa respecte un anumit set de reguli numit Protocol Internet (IP). Cele mai intalnite aplicatii ale Internetului sunt posta electronica si World Wide Web-ul- o vasta colectie de centre de informatie, de comert si de divertisment numite site-uri web, fiecare dintre acestea continand legaturi catre alte site-uri inrudite. Alte trasaturi ale Internetului sunt newsgroupurile (grupuri de stiri-forumuri de discutie publica) cum ar fi Usenet si site-urile de chat on line, care presupun converstaia cu alti utilizatori Internet prin mesaje scrise, intr-o camera virtuala.
Din 1962, cam odată cu apariţia calculatoarelor tranzistorizate, Paul Baran şi colegii săi dela Rand Corporation atacă problema construirii unei reţele care să supravieţuiască unui război nuclear. In 1967 este publicat proiectul ARPAnet (Lawrence Roberts). Leonard Kleinrock şi Paul Baran iniţiază comutarea de pachete (packet-switched network), iar în 1969 conducerea ARPA (Departamentul Apărării) contractează cu Bolt, Beranek şi Newman (BBN) dezvoltarea acestui sistem de comunicaţie. Proiectul iniţial lega calculatoarele de la Univ. of California din Los Angeles (UCLA), institutul Stanford (SRI) din Menlo Park şi Universitatea Utah din Salt Lake City. Independent de ARPAnet, în acelaşi timp, la Laboratoarele Bell în Murray Hills (New Jersey) apare sistemul de operare UNIX, creat de Brian W. Kernigham şi Dennis M. Ritchie. Sistemul UNIX s-a dezvoltat în paralel şi pe baza limbajului de programare C . In proiectul iniţial al ARPAnet se asigurau doar 3 servicii de comunicaţie: conectarea la distanţă - telnet (Remote login), transferul de fişiere şi tipărirea la distanţă. Abia în 1972, când se ajunsese la o reţea cu 37 de calculatoare, a fost introdus şi serviciul de poştă electronică - e-mail . Tot în 1972, în Octombrie, la Conferinţa Internaţională de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat “în public” şi se fac demonstraţii.
Anul 1975 înseamnă pe de o parte apariţia calculatoarelor personale (ALTAIR anunţase microcalculatorul încă în August 1974) şi pe de altă parte, ca urmare a restricţiilor în conectarea la ARPAnet impuse de Agenţia militară de comunicaţii (botezată DARPA), apariţia primelor reţele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este şi anul apariţiei Microsoft, când Paul Allen şi Bill Gates, pornind de la experienţele cu Altair dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia şi telefonia internaţională) anunţă X.25 ca standard de comunicaţie (tot comutare de pachete).
În 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. El este însă acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie 1983, când ARPAnet ajunsese să asigure conectarea a 500 de centre. Aceasta decizie şi această dată sunt considerate (mai ales de participanţii la proiect) naşterea Internet. Mai ales că tot în 1983 partea militară a ARPAnet a fost separată sub numele MILNET.
1979 este anul apariţiei reţelei de calculatoare pentru cercetare numită USENET. Usenet a fost la început o reţea cu acces telefonic în comutaţie (dial-up) bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail şi ştiri (Usenet News). Mai există şi azi reţele - conexiuni UUCP, chiar dacă partea de ştiri (Usenet News) a trecut la NetNews. Tot în 1979 apare prima versiune comercială de UNIX pentru un microcalculator produsă de Onyx Systems.
Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuieşte mecanismul de preluare periodică a fişierului hosts (tabela de corespondenţă nume/domeniu - adresă IP) de la NIC (Network Information Center) unde se menţinea evidenţa calculatoarelor conectate la ARPAnet. Această schimbare împreună cu lansarea staţiilor SUN bazate pe UNIX (în acelaşi an) a condus la dezvoltarea vertiginoasă a Internet din următorii (7) ani. Mai ales că în 1987, Fundaţia pentru Stiinţă (National Science Foundation) crează NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistrală de viteză mare (56Kbps - la acea vreme). Ca organizaţie necomercială, NSFNET permite conectarea la Internet fără restricţiile cu caracter militar ale ARPAnet. In 1990 ARPAnet dispare (după ce toate organizaţiile care erau conectate au trecut la NSFNET. La rândul său NSFNET îşi încetează activitatea în 1995 când accesul la Internet ajunge să fie asigurat de firme comerciale pentru întreaga lume.
Până în 1990, aplicaţiile de bază erau e-mail, listserv, telnet şi FTP. In 1990, la Univ. McGill se introduce Archie, instrument de căutare în serverele FTP. In 1991, la Uni. Minnesota se lansează Gopher. Structura arborescentă (ierarhică) a meniurilor ajuta utilizatorii în organizarea documentelor pentru prezentare pe Internet. Serverele Gopher au devenit aşa de folosite încât până în 1993 au apărut mii de servere conţinând peste un milion de documente. Pentru a găsi un astfel de document a apărut un instrument de căutare numit Veronica (very easy rodent- oriented netwide index to computerized archives).
In 1990 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvoltă protocoalele de comunicaţie pentru World Wide Web, creind şi limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Chiar dacă era iniţial un proiect destinat cercetătorilor din fizica atomică şi subatomică, descoperirile sale au făcut rapid epocă, pentru multă lume Internetul devenind sinonim cu World Wide Web-ul. A fost şi prima "participare" europeană la dezvoltarea Internetului - până atunci dezvoltat exclusiv de americani. Primele pagini Web vizibile "în lume" sunt raportate în decembrie 1991, la laboratorul de fizică de la Stanford Linear Accelerator Center (SLAC). Unii consideră ca moment al apariţiei Web-ului doar anul 1994, când a fost lansat pe piaţă primul navigator performant (MOSAIC).
Dar istoria World Wide Web poate fi (şi este) privită ca un capitol aparte, legat de dorinţa de reorganizare a accesului la informaţii. Aceasta istorie începe în 1945, odată cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul ştiinţific al Preşedintelui Roosevelt pe timpul războiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informaţiilor în care utilizatorii să aibă posibilitatea să creeze linii (trasee) informaţionale, legături spre documente sau ilustraţii corelate, care să poată fi stocate şi utilizate ulterior. In terminologia actuală, a fost vorba de o maşină conceptuală, la acea dată existând în lume primele două calculatoare .
Anul de referinţă în istoria Web este considerat unanim 1965, cel în care Ted Nelson introduce termenul hypertext . Doi ani mai târziu, în 1967, Andy van Dam şi alţi colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte, iar în 1968, Doug Engelbart prezintă sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon, în 1975, debutează primul sistem hypermedia distribuit, numit iniţial ZOG şi ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture Machine Group prezintă primul videodisc hypermedia, şi anume Aspen Movie Map. Iar în 1981, Ted Nelson imaginează Xanadu, un sistem de tip bază de date gestionând documente hypertext şi înglobând toate informaţiile scrise.
Tim Berners-Lee propune proiectul World-Wide Web, nou sistem informaţional destinat mai ales cercetătorilor din fizica energiilor înalte, sistem pe care-l dezvoltă în cadrul CERN până în 1992. De la început a existat tendinţa de a realiza un sistem “unificator” care să uşureze (să simplifice) accesul la informaţiile dispersate în Internet, pentru ca să nu mai fie nevoie să se folosească programe şi protocoale de acces diferite ci unul singur numit browser - navigator. Primele demonstraţii de soft de navigare au avut loc în preajma Crăciunului din 1990. La început era vorba doar de afişare în mod text, legăturile fiind marcate prin numere între paranteze drepte şi selectate prin tastarea acelor numere. Un navigator ceva mai evoluat, bazat pe metoda poziţionare+click, rula pe calculatoare NeXT. Astfel World Wide Web a fost introdus pentru uz intern în CERN în primăvara lui 1991, permiţând şi accesul la articolele Usenet şi chiar accesul la bazele de date de pe calculatoarele centrului. După succesul repurtat rapid în privinţa creerii, distribuirii şi regăsirii lucrărilor ştiinţifice şi a rezultatelor experimentale, sistemul a fost anunţat-prezentat public în ianuarie 1992, programele fiind oferite public - gratuit. Mai întâi au beneficiat alte laboratoare de fizică nucleară din lume, dar rapid sistemul a depăşit domeniul cercetărilor de fizică.
Momentul crucial în răspândirea Web a apărut în februarie 1993 când NCSA (National Center for Superconducting Applications) a anunţat prima versiune a programului Mosaic, un navigator pentru maşinile UNIX rulând în sistemul X-Windows şi folosind întreg “arsenalul” mediului Windows (iconiţe, menu-uri, cuvinte colorate marcând legăturile...). In plus, Mosaic a putut îngloba imaginile color direct în paginile cu text, asigurând şi posibilităţi de folosire a sunetului, mişcării - animaţiei, etc. NCSA Mosaic 1.0 for X Windows a fost lansat în iunie 1993. La mijlocul lui noiembrie 1993, Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows, precum şi pe cele UNIX cu X Windows. Incă în octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numărul serverelor Web înregistrate la CERN crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depăşit traficul de poştă electronică, după ce în martie îl depăşise pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de servere, în 1997 - 800 de mii, iar în iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web. Acestea punând la dispoziţia publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.
Momentul major privind folosirea Internetului în învăţământ poate fi considerat Prima Conferinţă Internaţională privind World Wide Web la Geneva în Mai 1994.
Accesul la o pagină Web, a unui site Internet (site-urile fiind constituite din pagini Web) se poate face printr-un program, ca de exemplu Netscape Comunicator sau Microsoft Internet Explorer. Fiecare site are o adresă formată din grupuri de litere, ca de exemplu http://www.msn.com, pentru compania Microsoft. Deci folosind orice program care oferă posibilitatea de a naviga pe Internet, putem accesa orice adresă de site cunoscându-i, bineînţeles, numele prin introducerea acestuia pe bara de adresă din fereastra deschisă cu ajutorul programului respectiv. Ultimele două litere pot reprezenta ţara (ro pentru România, de pentru Germania, uk pentru Marea Britanie, etc.), tipul organizaţiei (com pentru comercială, edu de la education pentru instituţii de învăţământ, etc.). Pe diferite site-uri ale reţelei internet putem crea propriile adrese de e-mail, folosind diferite opţiuni: E-mail, Sign me up, etc. Numele adresei de e-mail are în componenţă un simbol @ (A rond) aflat între numele dat de utilizator adresei şi numele site-ului respectiv.
Structura unei reţele de tip internet, văzută ca mai multe reţele fizice interconectate prin intermediul unor rutere, crează o imagine înşelătoare a conceptului de internet, întrucât atenţia cea mai mare trebuie îndreptată către interfaţa pe care o internet o oferă utilizatorilor şi nu către tehnologia de interconectare. Un utilizator consideră o internet drept o unică reţea virtuală ce interconectează toate calculatoarele şi prin care este posibilă comunicaţia; structura aferentă este mascată, dar mei ales irelevantă. Într-un anumit sens, o internet este o abstractizare a reţelelor fizice, întrucât, la nivelul ei cel mai de jos, ea furnizează aceleaşi funcţiuni ca o reţea fizică: acceptă pachete şi le trimite. Nivelurile superioare ale software-ului de internet sunt cele ce contribuie cel mai mult la funcţionalitatea bogată percepută de utilizatori.



Bibliografie
American Scientific – Evolutia tehnologiei, Ed. Aquila, Oradea, 1993
Dinu Airinei, Maria Filip- Introducere în informatica economică (ediţia a III-a), Ed.Sedcom Libris, Iasi, 2004

0 Comments:

Post a Comment

<< Home