Saturday, April 16, 2005

modele ale comunicarii de masa (Anda)

Modele ale comunicării de masă


***

Un model este o structura de simboluri si de reguli de functionare corespunzatoare unui set de puncte relevante pentru o structura sau un proces existente. Modelele sunt indispensabile pentru intelegerea proceselor mai complexe.
Un model asigura cadrul de studiere a unei probleme, chiar daca in versiunea sa initiala modelul nu conduce la o predictie incununata de succes. De asemenea, poate sa indice lipsuri importante in cunostintele noastre. Poate sugera si zonele in care este necesara cercetarea. Esecul unui model in cazul testarii poate conduce la un model imbunatatit.


ì Modelul lui Lasswell

Unul dintre primele modele de comunicare, din 1948, este acela al lui Lasswell.
Cine? à Ce spune? à Prin ce canal? à Cui? à Cu ce efect?

Modelul lui Lasswell da de inteles ca un mesaj poate fi purtat de mai multe canale. Cine? ridica problema controlului mesajului, Ce spune? este subiectul analizei de continut, canalele de comunicare sunt studii din analiza suporturilor. Cui? se refera la receptor si la analiza audientei, si, in functie de difuzare si de credibilitatea comunicatorului, se pot face studii asupra efectelor.
S-a spus despre acest model ca este suprasimplificat, dar, ca orice alt model bun, el si-a focalizat atentia asupra aspectelor importante ale comunicarii.


ì Modelul lui Shannon si Weaver

Modelul matematic al comunicarii al lui Shannon si Weaver (1949) este larg acceptat ca fiind una dintre principalele surse din care s-au dezvoltat studiile comunicarii. Principala preocupare a fost aceea de a elabora o modalitate de utilizare cu maximum de eficienta a canalelor de comunicare.
Modelul fundamental al comunicarii elaborat de cei doi cercetatori prezinta comunicarea ca fiind un proces linear, simplu.

Din perspectiva cominicatiei, este un model absolut functional, o simbolizare a paradigmei oricarui sistem fizic de comunicatie si a modului sau de functionare. Modelul serveste foarte bine in studiul statistic al informatiei si in studiul transferului de informatie. El nu este insa capabil sa redea multimea si calitatea relatiilor intr-o interactiune comunicationala, si nici caracterul dinamic si continuu al relatiei de comunicare.

In acest model sursa de informatii produce un mesaj ce va fi comunicat dintr-o serie de alte mesaje posibile. Emitatorul transforma mesajul intr-un semnal corespunzator pentru canalul utilizat. Canalul este mediul care transmite semnale de la emitator la receptor. Receptorul indeplineste o operatiune inversa in raport cu emitatorul, reconstituind mesajul continut de un semnal. Semnalul ia diverse forme, depinzand de sistemul de comunicare pe care il examinam. Capacitatea canalului nu este data numai de numarul de semne pe care il poate transmite un canal, ci si de informatiile pe care le poate transmite sau de abilitatea acestuia de a transmite ceea ce este produs de o sursa de informatii. Destinatarul este persoana sau lucrul caruia ii este adresat mesajul, iar acesta prevede un feedbackx .
O alta contributie majora a lui Shannon si Weaver o reprezinta conceptele referitoare la mesajul compus din entropie si redundanta, precum si echilibrul dintre ele. Redundanta reprezinta ceea ce este predictibil sau conventional intr-un mesaj, un instrument de imbunatatire a comunicarii, pe cand entropia constituie un obstacol al comunicarii. Cu cat este mai mult zgomot intr-un canal, cu atat este mai necesara redundanta care reduce entropia relativa a mesajului. Utilizand redundanta pentru reducerea zgomotului dintr-un canal, cantitatea de informatii ce poate fi transmisa intr-o perioada data de timp se reduce.
Zgomotul este definit drept ceva care se adauga semnalului si care nu a fost intentionat dat de catre sursa informationala. Este o informatie falsa. Din punct de vedere al destinatarului, zgomotul poate fi, de asemenea, un stimul concurent din afara canalului.


ì Modelul lui Newcomb
Newcomb este unul dintre cei care ne prezinta o forma fundamental diferita- un model triunghiular (1953).

In cea mai simpla forma a actului comunicarii, o persoana A transmite informatia catre persoana B despre ceva X. Modelul presupune ca orientarea lui A fata de B si cea fata de X sunt interdependente, cele trei constituind un sistem.
Acest model presupune, desi nu afirma acest lucru in mod explicit, ca oamenii au nevoie de informare.

ì Modelul lui Osgood

Modelui lui Osgood (1954) este realizat pornind de la teoria referitoare la semnificatii si de la procesul psiholingvistic, in general.
Osgood arata ca acelasi individ poate indeplini functia de emitator si destinatar si ia in considerare “intelesul” simbolurilor din mesaj. Un individ functioneaza atat ca sursa cat si ca destinatie, ca expeditor si ca destinatar, prin decodarea mesajelor pe care el le codifica, avand ca ajutor mecanisme de feedback.
Osgood a rearanjat modelul lui Shannon in ceea ce a numit “unitate de comunicatii” pentru transmiterea si primirea de mesaje.


ì Modelul lui Schramm

Schramm a trecut, in 1954, de la un model simplu de comunicare umana la unul mai complicat, care lua in considerare experienta acumulata a doi indivizi ce incercau sa comunice si apoi la un model care a analizat comunicarea umana avand in vedere interactiunea intre doi indivizi.

Primul model e asemanator cu cel al lui Shannon. Cel de-al doilea introduce ideea ca numai acea parte din domeniul de experienta in comun impartasita atat de sursa cat si de destinatie este cu adevarat “comunicata”. Al treilea model trateaza comunicarea ca pe o interactiune in care ambele parti codifica, interpreteaza, decodifica, emit si receptioneaza semnalele.


ì Modelul lui Gerbner

George Gebner a produs o incercare de model al comunicarii cu valente generale (1956). Era un model incomparabil mai comlex decat al lui Shannon si Weaver, dar care preluase ca schelet modelul comunicarii ca proces linear.
Principalii pasi realizati fata de acest model sunt: faptul ca noul model leaga mesajul de “realitatea” despre care se vorbeste, ceea ce ne permite sa abordam problemele de perceptie si de inteles; faptul ca procesul comunicarii este vazut ca avand doua dimensiuni alternative- dimensiunea perceptuala sau de receptie si dimensiunea comunicativa sau a mijloacelor si controlului.
Modelul de baza a lui Gerbner reprezinta o relatie triunghiulara intre eveniment, evenimentul perceput si afirmatia despre eveniment. Cu toata elaborarea lui, modelul este doar o dezvoltare spaculativa a modelului lui Shannos si Weaver, fapt despre care Gerbner a fost constient- dovada o fac lucrarile lui ulterioare si studiile despre prezenta violentei la televizor.



ì Modelul Westley- MacLean

Westley si MacLean au realizat ca procesul de comunicare poate fi inceput de catre un eveniment sau de catre un individ. Modelul lor (1957) a fost influentat de modelul lui Newcomb, caruia i-au adaugat un numar de evenimente, idei, obiecte si persoane (X-uri de la X1 la XA), care sunt “obiecte de orientare”, a plasat un rol C intre A si B si a furnizat un feedback.
Modelul permite ca mesajele sa fie intentionate sau neintentionate, la fel si feedback-ul. Rolurile devin roluri de aparare si pot apartine unei personalitati sau unui sistem social care selecteaza si transmit mesaje in mod intentionat.


ì Modelul lui Jakobson

Modelul lui Jakobson (1960) are similaritati atat cu modelul linear, cat si cu cel triunghiular. Este un model dublu.
Insa schema lui Jakobson nu poate fi considerata ca o axioma de la care s-ar elabora, prin deductii, o intreaga teorie a limbajului. De altfel, autorul ei nici n-a propus-o drept model al comunicarii. Cu toate acestea, plasarea functiilor limbajului pe axa comunicarii a facut ca schema sa fie receptata drept posibil model al comunicarii.


ì Modelul SMCR al lui Berlo

Aparut in Statele Unite in 1960, acest model se ocupa de natura psihologica a comunicarii. Pune accentul pe diferite componente, atitudini, intentii, si precizeaza conditiile unei transmiteri eficace.
Sursa doreste sa transmita ceva. Mesajul, alcatuit din elemente si structura, trebuie analizat. Canalul face trimitere la cele cinci simturi. Receptorul detine caracteristici asemanatoare cu ale sursei, iar acestea influenteaza si ele comunicarea.
Berlo vede comunicarea ca pe un proces dinamic si continuu intre doua persoane care pot fi, separat si simultan, si emitator, si receptor. Totusi modelul sau prezinta comunicarea ca pe un proces linear si secvential.


ì Modelul tranzactional al lui Barnlund
Modelul lui Barnlund (1970) trateaza aspecte individuale si psihologice ale comunicarii. La limita, s-ar putea vorbi despre comunicarea intrapersonala intr-o conceptie pe care o vom regasi ulterior la von Foerster.
Configuratia modelului arata in mod evident reprezentarea lineara si mecanicista. Inmultirea elementelor existente evoca probleme de complexitate. In modelul sau, Barnlund nu include, in mod expres, contextele sociale si culturale, iar relatia de comunicare continua sa puna probleme.


***

Un model este precum o harta. El reprezinta anumite trasaturi selectate din teritoriul la care se refera.
Valoarea unui model consta in faptul ca accentueaza sistematic unele trasaturi selectate ale teritoriului la care se refera, indica anumite inter-relatii intre aceste trasaturi si sistemul din spatele selectiilor realizate la primele doua caracteristici furnizeaza o definitie si o delimitare a teritoriului luat in calcul.


Anda Elena Epure
Jurnalistica, anul al III-lea




Bibliografie:


ì Werner J. Severin, James W. Tankard- Perspective aspura teoriilor comunicarii de masa, Polirom, Iasi, 2004


ì John Fiske- Introducere in stiintele comunicarii, Polirom, Iasi, 2003


ì Dan Stoica- Comunicarea publica. Relatii publice, Editura Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, Iasi, 2004


ì Jean Lohisse- Comunicarea. De la transmiterea mecanica la interactiune, Polirom, Iasi, 2002



















0 Comments:

Post a Comment

<< Home