Sunday, April 10, 2005

istoria televiziunii mecanice (Anda)

Televiziunea mecanică
- istoric -


Începuturile sistemului de televiziune au avut ca bază “paradigma” electromecanică. Televiziunea este posibilă datorită unei trăsături specifice sistemului de percepţie uman, numit persistenţa imaginii. Ochii continuă să vadă o imagine pentru încă o fracţiune de secundă, după ce aceasta a dispărut din vedere.
Pentru transmiterea sunetelor şi a imaginilor, televiziunea apelează la un ansamblu de trei tehnici: fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct şi linie cu linie şi undele hertziene.

Primele prototipuri ale sistemelor de televiziune apar în anii ’20, o dată cu începuturile dezvoltării radiodifuziunii.
Totuşi, diferite brevete au fost depuse chiar de la începutul secolului. Mai multe experimente rudimentare au fost realizate în Germania de Max Dieckmann, pe de o parte, şi de Ernst Ruhmer, pe de altă parte, iar în Franţa de Georges Rignoux. Principalul rezultat al acestor experienţe este transmisia unei litere precum E sau H. Majoritatea dispozitivelor reiau principiul analizei imaginii- se analizează imaginea linie cu linie. Transmisia se face prin radio, iar, la recepţie, imaginea este refăcută prin folosirea unui mecanism invers celui de emisie.
Din cauza acestui baleiaj al imaginii, acest procedeu s-a numit sistem mecanic. În paralel, un fizician englez, Campbell Swinton, propune crearea unui sistem de televiziune prin baleiajul imaginii cu un fascicul de electroni. În aceeaşi perioadă, inginerul rus Boris Rosing realizează un receptor bazat pe acest principiu.
Apar, astfel, două paradigme ale televiziunii în primul deceniu al secolului. “Televiziunea mecanică” va fi prima ajunsă în faza operaţională.

Spre 1925, Charles Jenkins, în SUA, şi John Baird, în Anglia, fac primele demonstraţii publice ale sistemelor lor de televiziune.
Ch. Jenkins şi J. Bird realizează, în anul 1925, prototipurile televiziunii mecanice. În acelaşi an, Bird înfiinţează prima societate de televiziune din lume, Television Limited. Câteva luni mai târziu, face prima demonstratie publică, găseşte investitori gata să-i sprijine societatea şi se adresează Post Office-ului britanic pentru a obţine o frecvenţă pentru realizarea de emisiuni experimentale. În septembrie 1929 încep emisiunile experimentale. În 1930 se asigură sincronizarea sunet- imagine.
Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii era însă rudimentară. În acest context se dezvoltă ideea ideea unei variante electronice a televiziunii, susţinută de către Vladimir Zvorykin şi Philo Fransworth. Primul, în 1927, va inventa pentru RCA tubul catodic de recepţie (cinescopul), iar în 1931 tubul analizator al camerei. Pe de altă parte, Fransworth realizează, tot în 1927, prima telecameră electronică şi îmbunătăţeşte sistemul video de la 60 de linii la 400.
Totuşi, la sfârşitul anilor ’20, apărătorii soluţiei electronice sunt marginali, iar televiziunea mecanică este pe cale să se impună. Baird începe să facă emisiuni regulate împreună cu BBC. În ciuda succeselor televiziunii mecanice, Zvorykin şi Fransworth îşi continuă cu îndârjire lucrările. Zvorykin reuşeşte să-l convingă pe Sarnov, directorul general al RCA, să creeze un laborator de cercetare electronică în televiziune. Pariind pe televiziunea electronică, Sarnov paria şi pe independenţa tehnică.
În aceeaşi perioadă, EMI lansează un program de cercetare în televiziune. După câteva încercări în televiziunea mecanică, cercetătorii de la EMI aleg varianta electronică.
Baird rămâne convins de superioritatea soluţiei mecanice. În 1933, EMI face o demonstraţie cu dispozitivul său de televiziune la BBC. Rezultatul- calitatea este net superioară, imaginea are de trei ori mai multe linii si de două ori mai multe imagini pe secundă. Baird reuşeşte să convingă Post-


Office-ul de faptul ca EMI este agent al străinătăţii, şi hotărăşte reorientarea cercetărilor.
Pentru a defini poziţia statului în materie de televiziune, guvernul britanic creează o comisie care, în ianuarie 1935, va propune o definiţie minimă de 240 de linii şi 25 de imagini pe secundă. Câteva luni mai târziu, Baird anunţă că va îndeplini aceste condiţii făcând un sistem mixt, mecanic pentru emisie şi electronic pentru recepţie, iar EMI propune un standard de 405 linii, posibil datorită electronicii..
BBC deschide, în 1936, un serviciu permanent de televiziune. Pentru a face o departajare, se propune ca emisiunile să fie realizate alternativ, fiecare concurent în câte o săptămână. În scurt timp, superioritatea sistemului EMI se va impune, iar din februarie 1937, BBC va alege definitiv acest sistem.

Lui Baird îi datorăm faptul că a dus televiziunea din starea de experiment de laborator la stadiul primelor realizări, în toată amploarea lor. El a înteles că una dintre caracteristicile mediatice aleteleviziunii, ca şi ale radioului, este aceea de a transmite un eveniment în direct.


Anda Elena Epure
Jurnalistică, anul al III-lea


Bibliografie:

ü Patrice Flichy- O istorie a comunicării moderne, Editura Polirom, 1999

ü Dorin Popa- Introducere în studiul şi istoria mass- media, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2002

ü Melvin L. DeFleur & Sandra Ball- Rokeach- Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iasi, 1999

0 Comments:

Post a Comment

<< Home