Monday, April 18, 2005

CULTURĂ ETICĂ ŞI CULTURĂ PROFESIONALĂ (Ev

CULTURĂ ETICĂ ŞI CULTURĂ PROFESIONALĂ
-CERINŢE VITALE ÎN ACTIVITATEA DE JURNALIST-


În lumea de astăzi, fluxurile comunicaţionale circulă cu mare viteză, pe spaţii uriaşe aducând mereu informaţii, mai recente, mai exacte, mai complexe, despre evenimente sociale, economice, politice şi despre fenomene naturale, despre întâmplări neaşteptate şi procese de mult anticipate, despre personalităţi şi oameni obişnuiţi.
În această lume complexă, jurnaliştii au misiunea să caute, să identifice, să verifice şi să redacteze toate informaţiile referitoare la aceste realităţi mereu în mişcare.
Toate informaţiile din aceste domenii pot ajunge la masele de oameni şi pot influenţa opinia publică, dacă ziarele se bucură de credibilitate. Sunt două modalităţi principale care pot asigura credibilitatea din partea cititorilor:
a) Un standard ridicat de comportare etică şi de profesionalism, încât cei ce scriu să nu fie suspectaţi în privinţa motivelor pentru care publică ceva.
b) Certitudinea că relatările lor zilnice sunt complete, imparţiale şi, incontestabil, exacte.
Principala valoare la care ţin jurnaliştii este libertatea presei; aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate (politică, administrativă, economică, juridică) în afară de cea a deontologiei profesionale. 1
Ca atare, deontologia jurnalistului presupune o cultură etică, adică un cod de norme morale şi o cultură profesională, care să-i asigure competenţa în domeniu.
Dacă reţinem că jurnalismul a fost denumit “prima ciornă a istoriei”, putem deduce atât responsabilitatea unui jurnalist, cât şi calităţile lui morale şi profesionale, cu care trebuie să se înarmeze zi de zi.
Scrisul este o meserie, dar şi un proces: autorul învaţă tot timpul şi este mereu în pericolul de a greşi, fiindcă la tot pasul se poate confrunta cu ineditul, spre deosebire de alte categorii de profesionişti.
A. În ceea ce priveşte cultura etică, având în vedere libertatea de exprimare – cosemnată prin Constituţie art.30-31 – aceasta le atribuie şi o mare răspundere în stabilirea propriilor norme de comportare.
În general, normele se prezintă sub forma unor declaraţii de principii, care subliniază obligaţia de a evita conflictele de interese, nevoia de imparţialitate, metode corecte de obţinere a informaţiilor, nu cu reportofoane ascunse, cu travestiuri, denaturări, minciuni, insistenţe exagerate, sau prin mituire să se procedeze în obţinerea lor.
Aceste practici creează îndoieli în privinţa moralei autorului şi credibilităţii ziarului şi a calităţii informaţiilor relatate.
Aceste practici aruncă o lumină defavorabilă asupra jurnalistului şi asupra presei, în general. Acesta trebuie să aibă mereu în atenţie consideraţia faţă e cititor, judecata corectă şi bunul simţ.
Tratarea unui subiect într-un articol trebuie să se facă imparţial, fără omisiuni, cu toate aspectele, fără părtinire. Reporterii şi redactorii trebuie să fie adepţii – chiar zeloşi – ai jocului cinstit.
Felul în care se comportă un ziarist se răsfrânge asupra ziarului, în mod pozitiv sau negativ, şi poate semnala publicului dacă acesta este demn de încredere, sau nu (şi el si ziarul la care lucrează). Insolenţa (obrăznicia), nu are nici o scuză în atitudinea unui jurnalist. Ea poate duce la stări de conflict şi de neîncredere din partea publicului. Sunt numeroase procese generate tocmai de abaterile de la etica jurnalistului.
De multe ori imaginile cu cete de reporteri care agasează oficialităţi, pândindu-le casele şi asaltându-le pentru interviuri creează impresia că reporterii sunt rechinii, iar ceilalţi, prada lor. Este adevărat că ziariştii au privilegii în baza libertăţii presei, dar şi persoanele au dreptul la intimitate. Ziariştii trebuie să fie accesibili publicului să fie abordabili, atât la telefon cât şi personal, să asigure dreptul la replică atunci când cititorii o cer.
După toate aparenţele cititorii doresc din partea presei o protecţie; să fie un paznic vigilent al fericirii întregii comunităţi. Ei aşteptă ca ziarul să lupte pentru cei nedreptăţiţi, să scoată la iveală greşelile oficialităţilor şi să-i apere pe oamenii obişnuiţi. Sunt numeroase aspectele când aceştia cheamă ziariştii la faţa locului, sau apelează prin scris spre a fi ajutaţi în obţinerea dreptăţii. De aceea jurnaliştii trebuie să fie neînduplecaţi în urmărirea informaţiilor şi în scoaterea la lumină a adevărului. Rolul jurnalistului într-o societate democratică se bazează pe presupunerea că va înarma electoratul cu acele informaţii, de care are nevoie pentru a întreprinde acţiuni civice în cunoştinţă de cauză.
Din aceste considerente se spune despre presă că este a patra putere în stat (după cea legislativă – parlament, executivă- guvern, justiţie).
Bătălia pentru apărarea libertăţii presei, dusă constant de jurnaliştii din orice epocă şi de pe orice meridiane, nu se rezumă numai la acţiuni împotriva diverselor restricţii; ea cuprinde şi acţiunile împotriva diverselor modalităţi de influenţare a jurnalistului prin oferte – bani, cadouri, serviciu, favoruri – aspect legat de corupţie. Aceste tentative de a condiţiona comportamentul jurnalistului sunt percepute negativ de către jurnaliştii care ţin la prestigiul lor şi al meseriei pe care o practică, apărând codul deontologic al profesiei de jurnalist. În exercitarea profesiei lor, ei se află într-o goană permanentă după informaţii, dar aceasta nu trebuie să-i facă să uite a fi oneşti, obiectivi, cu bun simţ, modeşti, incoruptibili şi aprigi în apărarea adevărului întreg.
În mod ideal un jurnalist ar trebui să pornească la drum cu o educaţie generală solidă. Când aceasta are goluri, el poate şi trebuie să se cenzureze şi să compenseze prin lectură intensă şi învăţând mereu din mers. Aceasta presupune, însă, o autoevaluare critică şi obiectivă.
B. O bună educaţie de bază pentru un jurnalist cuprinde, în mod ideal şi o cultură generală bogată şi o cultură profesională, care să-i asigure competenţa în activitate. Ştim că un remarcabil jurnalist a fost poetul nostru Naţional Mihai Eminescu, apreciat de George Călinescu ca “Geniul total al culturii române”. Cultura sa bogată i-a adus nemurirea în planul artei poetice, dar şi ca jurnalist la “Convorbiri literare” şi ziarul “Impel” prin articole care sunt de actualitate prin profunzimea observaţiilor şi relatarea logică, obiectivă a realităţilor vremii. Pentru un bun ziarist, care să dovedească un scris de calitate sunt necesare: inteligenţă, capacitatea de a organiza detaliile, în urma unei practici susţinute, dragostea pentru limbă şi cunoştinţe temeinice de gramatică. Dar până aici, având în vedere spaţiul larg în care se mişcă, contactele cu medii diferite, cu persoane cu un diferit grad de pregătire, dar mai ales că el rămâne mereu un ostaş în lupta pentru adevăr, are nevoie de o cultură din toate domeniile de activitate: limbi străine, literatură, istorie, ştiinţe politice, economie, sociologie, psihologie, matematică, geografie, ştiinţe naturale.
Deoarece realitatea a devenit mult mai complexă, iar publicul mult mai interesat să cunoască, ziaristul trebuie să fie documentat şi în: probleme de educaţie, sănătate, mediu înconjurător, afaceri, religie, jurisdicţie. Deoarece legile şi sistemele judecătoreşti au suferit şi suferă schimbări, iar oamenii care au de a face cu aplicarea legilor îşi pot pune în pericol reputaţia şi chiar libertatea, ziaristul trebuie să fie foarte atent şi la cele mai neînsemnate detalii în articolele pe care le scrie din acest domeniu.
Dacă prin noţiunea de cultură în sens restrâns înţelegem faptul de a poseda cunoştinţe variate din diverse domenii, adică un nivel ridicat de dezvoltare intelectuală, la care ajunge cineva instruit, cultivat, prin cultură profesională, înţelegem o bună pregătire a unei persoane într-o profesie aleasă. În speţă, ziaristului i se cere, pe lângă cultura etică (moralitate) şi (cultură generală) şi în mod deosebit, cunoştinţe temeinice şi practică în profesia lui de om al presei. În această profesie el se poate compara cu un cercetător, care trebuie să caute şi să descopere, apoi să ordoneze şi să comunice corect şi obiectiv – prin scris – cele aflate. Pentru a avea succes, trebuie să facă dovada mai multor calităţi, începând cu integritatea, spiritul critic şi pasiunea pentru acurateţe – despre care am mai vorbit. Are nevoie – în profesie – de hotărâre, tenacitate şi chiar de curaj, ceea ce nu înseamnă obrăznicie ci efort continuu pentru a depăşi împotrivirea pe care ar putea-o întâmpina. El trebuie să ştie să recunoască ştirile, adică informaţiile relevante şi folositoare cititorilor, precum şi să unească elementele disparate care pot inspira un material pentru ziar. Trebuie să aibă capacitatea de a descoperi conexiunile dintre evenimente care, aparent, nu au nici o legătură între ele, dar care, în realitate, fac parte dintr-un întreg. El trebuie să ştie să descopere subiectele care se ascund sub informaţiile de suprafaţă, trebuie să ştie să încurajeze oamenii să vorbească, să cerceteze documente, să-şi formeze o reţea de surse care deţin informaţiile dorite, sau care ştiu unde pot fi găsite acestea.
Ziaristul are nevoie de o mare rezervă de energie deoarece munca lui este grea. În plus, trebuie să-ţi impună disciplină, să poată trece uşor de la un subiect la altul sau chiar să lucreze la mai multe simultan. Trebuie să fie permanent conştient că însumarea informaţiilor nu reprezintă – obligatoriu – adevărul. Pot exista mai multe adevăruri, provenind de la toţi atâţia martori sinceri, iar informaţiile omise pot deforma impresia creată de informaţiile oferite de un material publicat.
Un principiu de bază al jurnalistului este să nu ia de bun cu uşurinţă. Scepticismul sănătos (dar nu cinismul) este un element preţios deoarece situaţiile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Ziaristul trebuie să pătrundă sub aspectele de suprafaţă şi să descopere lacunele sau greşelile. În toate aceste el nu trebuie să uite nici o clipă că cea mai importantă calitate a unei publicaţii este credibilitatea, care se poate asigura prin respectarea adevărului întreg şi prin discernământ.1
În pregătirea lui profesională o sursă importantă de informaţii o reprezintă observaţia personală. Indiferent dacă se află pe câmpul de luptă, la locul unui dezastru, la o mare competiţie sau la o comemorare, preocuparea lui este aceea de a nota şi detalii concrete care să-l facă pe cititor să vizualizeze cât mai exact scena respectivă, să poată retrăi momentele respective, deşi nu a fost acolo. În dialogul cu alte persoane, pentru a obţine informaţii, importantă este cunoaşterea psihologiei umane şi alături de observaţia atentă e necesară o subtilitate deosebită. În redactare, este necesară o scriere clară, accesibilă şi foră omisiuni, fără posibilităţi de interpretări, fără greşeli. Persoanele neobişnuite cu interviuri pot să fie timorate de carnetul cu însemnări sau de reportofon, dimpotrivă, persoanele experimentate în a da interviuri pot să pară că răspund la întrebări, când, de fapt, nu spun nimic important. În acest caz întrebarea poate fi repetată, reformulată sau chiar să i se atragă atenţia interlocutorului că nu a răspuns la întrebare. Când interlocutorul este timorat, inhibat, dialogul trebuie să primească un ton firesc degajat, iar ziaristul să aibă întrebările clare, demarând discuţia pe un ton amabil, degajat. Nici ţinuta jurnalistului nu este de neglijat; aceasta trebuie să fie îngrijită, corectă, de bun simţ.
Sintetizând calităţile unei ştiri pe care acesta urmează a o publica, este acesta care ţine de interesul uman.1 Oamenii sun preocupaţi de tot ceea ce ţine de experienţele omeneşti, adică de ceea ce li se întâmplă altora, dar li s-ar putea oricând întâmpla şi lor: drame, aventuri, lucruri nostime, accidente, experienţe ciudate, trăiri, etc.
Un eveniment sau o situaţie nu sunt întotdeauna inteligibile prin ele însele. Publicul are mereu nevoie de informaţii suplimentare, prin care să poată înţelege: când, cum, pentru ce, prin cine etc. o anumită situaţie a ajuns la un anumit deznodământ. Înţelegerea textului depinde de cum este scris; un material bine scris ajunge trecând prin mai multe etape:
1) găsirea ideii pentru articol
2) culegerea informaţiei
3) analizarea lor şi întocmirea unui plan
4) scrierea ciornei
5) rescrierea sau stilizarea materialului
Acest traseu folosit în practică ţine de cultura profesională a ziaristului, care, în structurarea materialului cules, trebuie să folosească şase întrebări esenţiale: cine, ce, unde, cum, când, de ce? Redactarea după un plan uşurează munca autorului, care la recitirea primei ciorne, trebuie să verifice principiile care asigură calităţile fundamentale ale unui stil bun: acurateţea, concizia şi claritatea.
Acurateţea, deoarece un material inexact este mai rău şi chiar dăunător decât unul fără valoare.
Concizie, deoarece stilul viguros este fără elemente de prisos.
Claritate, deoarece dacă un mesaj poate fi scris greşit el va fi sigur şi înţeles greşit.
Scrisul este o comunicare cu un singur sens, fără feedback. Orice ziarist bun, cu o bună cultură profesională, ştie că ciornele nu sunt sculptate în piatră (pot fi reluate). În cazul fiecărui articol trebuie să se răspundă la trei întrebări de bază:
1) Ce fel de introducere se va alege?
2) Ce manieră de a relata se va alege?
3) Se va folosi persoana întâi sau a treia?
Putem reţine că majoritatea articolelor din presă sunt scrise la persoana a treia. Persoana întâi este folosită în comentarii pe măsură ce autorul devine o personalitate publică, în relatarea unor experienţe vii, dramatice sau într-o povestire – cu condiţia să fie ceva de povestit, din sfera de interes a cititorilor.
Un jurnalist bun, cu o cultură etică şi o bună pregătire profesională ştie că în munca sa are două spaţii care îi pot oferi subiecte: informaţii de interes permanent şi ştirile, pe care le completează. El trebuie să ştie că cititorii vor de toate: ştiri de ultimă oră, ştiri de interes permanent, dar cel mai mult doresc ştirile de ultimă oră. Interesele lor majore se îndreaptă spre: alimentaţie, locuinţe, familie, educaţie, sănătate, locuri de muncă, sex şi dragoste, autoperfecţionare, transport, mediu înconjurător, vreme, îmbrăcăminte, timp liber.
Într-o societate liberă presa are ca imperativ major prezentarea completă şi corectă a activităţii guvernului şi a partidelor politice. Această informare reprezintă raţiunea de a fi a presei libere: să asigure cetăţenilor informaţii, astfel încât ei să poată vota şi să poată convinge pe alţii în cunoştinţă de cauză. Iată de ce jurnalistului i se cere profesionalism, dar şi o pregătire civică. El prin redactarea ştirilor guvernamentale trebuie să clarifice în ce mod acţiunile politice se vor răsfrânge asupra persoanelor individuale care se întreabă: o nouă linie politică va duce oare la creşterea impozitelor sau la îmbunătăţirea şoselelor sau la construirea unor locuinţe cu preţuri mai rezonabile?
Indiferent din ce domeniu de activitate este subiectul publicat, el trebuie să aibă asigurată acurateţea conţinutului, a fiecărui titlu şi a fiecărei legende foto. În redacţiile americane circulă o vorbă: “chiar dacă mama ţi-a spus ceva verifică!” orice ziarist cu respect pentru cititori, atunci când totuşi a greşit cu ceva, cel mai important lucru este să recunoască şi chiar să dea explicaţii dacă greşeala este mai gravă. Munca ziaristului este grea; el merită respect şi înţelegere pentru dificultatea acestei meserii aparte.
O presă de calitate cu jurnalişti de calitate trebuie să respecte în munca lor de zi cu zi următorul îndemn: “fiţi imparţiali, obiectivi, exacţi, detaliaţi, profesionali, ofensivi şi cu consideraţie pentru cititori”

0 Comments:

Post a Comment

<< Home